Mereu am zis ca traim intr-o lume plina de virusi. Indiferent ca vorbim despre oameni care nu mai stiu sa se comporte decent si ca niste virusi care vor sa acapareze organisme, tocmai pentru a le fi lor bine, pana la adevaratii virusi care ne imbolnavesc pe zi ce trece de cat mai multe boli din ce in ce mai diverse si din ce in ce mai puternici si care nu mai capituleaza in fata antibioticelor luate mult prea des de oameni.
Asta si pentru ca doctorii dau mult prea usor reteta pentru antibiotice, iar atunci cand nu dau doctorii reteta vorbesti pe sub mana cu farmacistul si iti da el, chiar daca ai nevoie de reteta. Lasa ba ca merge si asa... i de aici se ajunge ca tulpinile dezvoltate de virusi sa fie din ce in ce mai puternice si sa faca fata cu stoicism medicamentelor.
Tocmai de aceea imi place sa chema casa din cand in cand o firma specializata in dezinfectie Bucuresti pentru ca sunt sigura ca in casa traiesc tot felul de bazaconii care imi pot crea probleme mari, mai ales ca imunitatea mea este una precara.
Am vazut si la televizor de curand un reportaj in care mai multi doctori vorbeau exact despre cat de rau putem face daca luam antibiotice prea des si mai ales dupa ureche fara recomandare si reteta de la doctorul curant. Spuneau ca din ce in ce multa lume a inceput sa fie imuna la antibiotice tocmai pentru faptul ca au luat isteric in trecut, fara sa consulte specialisti.
Generația emisferei stângi
Sunt rațional sau sentimental?! Întrebare tot mai frecventă, chiar dacă vrem să trăim în pace și liniște, nu raționalizăm lumea din jur. Reacționăm foarte impulsiv la tot ce ne înconjoară, iar după ce pierdem anumite lucruri ne dam seama că am greșit. Păcat, e (uneori/mereu) că nu putem întoarce timpul.
Mă gândeam că nu ma mai uimește nimic, dar nuuuuuuuuu, în fiecare zi sunt martor la prostia omenească – cineva(în stare acută de ebrietate) discută aprins că va vorbi cu actuala conducere – despre troleibuze… Oare ce o să vorbească? Că de clarificat, ar trebui mai întâi să clarificăm mai întâi alte probleme(de ordinul conducerii).
Altcineva îl trimite la origine pe un șofer,(probabil cea mai stresantă profesie e cea de șofer?!) dar nu văd sens să ridici vocea la o persoană care nici n-a auzit, și mai e lume în jur… Care-i rostul emoțiilor negative sau a pierderii gratuite de energie?!
Ooooooo – dar creșterea unui copil e o artă… Înainte de a striga la un copil, să te întrebi cine e de vină că la născut – tu ca părinte sau el ca odrasla ta?! Se înțelege că toți care nu te ascultă îți sunt împotrivă, dar caută totuși rezolvarea problemei în tine, poate în exprimare, poate în sens, dar poate în reguli(totul e constituit din reguli pe care trebuie să le înveți și să le respecți)…
Acum după ce analizez toată gama problemelor (acestea apar din lipsa de comunicare, și conflicte interne care necesită rezolvare) nu mai știu suntem fii emisferei stângi sau drepte? Că de gândit am cam uitat…
P.S. să mă lumineze cineva…
A fost odată ca niciodată
A fost odată ca niciodată ( ce început banal!) un grup de fete vesele. Vesele la propriu.
Ele mergeau împreună la şcoală, se sfătuiau în privinţa hainelor, stăteau împreună după-amiezele şi nu-şi făceau temele la matematică, copiau împreună. Chestii din astea utile de adolescente, cum ar fi jocuri cu tinerii titani http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-tinerii-titani.html .
Eh, şi tot grupul ăsta de fete (plus înca enşpe mii) era îndrăgostit de un băiat. Un Făt-Frumos cu maşină (cum altfel? ), brunet, gelat, cu fund frumos şi bombat, cu bani, cu faimă etc. Era perfect, numai că fetele erau prea mici ca el să le bage în seamă. Erau nişte mucoase pentru el.
Aşa că ele s-au gândit să se facă remarcate. Îl stresau cu telefoane, îi aruncau ouă pe maşină, îi furau câinele şi îl alergau etc.
El se enerva dar nu prea rău că după aia i se mişca o şuviţă gelată şi era naşpa. Ţipa puţin la ele, ele chicoteau că le-a băgat în seamă şi totul se sfârşea cât de cât bine.
Faza proastă era ca tipul avea o gagică oficială, una mai mare decât ele. Cealaltă fază e că şi ea era cam proastă, nu ştia, fatăăă!, să se dea cu loţiune la plajă că a venit cu spatele jupuit. Îi curgeau straturile de piele şi ea umbla în maieuri fără spate. Se credea sexy şi cea mai tare că e iubita lui Făt-Frumos cu maşină.
Alinuş, o fată din grupul vesel nutrea sentimente ascunse. Ascunse de Simonici care a zis prima că Făt-Frumos era al ei, deci celelalte puteau să-şi ia ochii de la el. Ramonici îl cunoştea mai bine că era prieten cu fratele ei. Nu-i plăcea de el şi se amuza tare pe toate fazele cu grupul vesel şi cu el. Ei de mică i-a plăcut să vadă băeţii nervoşi. De aia şi azi se pricepe bine să dea cu bâta în baltă, să-i enerveze şi alte chestii dulci.
Într-o zi Alinuş a decis să ia atitudine. Adică, de ce să îi impună Simonici să nu se dea la Făt-Frumos cel gelat!? A căutat-o pe Ramonici şi au decis să-i scrie anonime gelatului. Ramonici le scria cu litere întortocheate ca să nu se prindă de la cine sunt şi îi lipea imagini din reviste pe foi, plus că le parfuma. Alinuş avea prea mari emoţii şi nu putea să scrie. Fetele făceau mişto de gagica lui oficială, dar făceau mişto şi de el. Îi scriau la expeditor: “taie plicul cu toporul şi afli cine-i expeditorul”. Cred că el le-a ascultat sfatul la un moment dat, la câte anonime a primit.
Tocmai de aia s-a şi prins că anonimele vin de la cineva din grupul vesel. Aşa că i-a spus faza fratelui lui Ramonici iar acesteia i s-au spart toate oalele în cap. Frăţiorul a pedepsit-o şi i-a zis să nu se mai dea la prietenii lui că e o mucoasă. Bleah, ei nici măcar nu-i plăcea de Făt-Frumos dar el aşa a crezut.
Anii au trecut, mucoasele au crescut, gagicile oficiale au disparut. În final toată generaţia gelată s-a prins că virgine au şanse să mai găsească doar în generaţia fetelor vesele. Aşa că s-au pus pe cucerit.
Se pare că Făt-Frumos a ajuns la sora cea mucoasă, Ramonici. Cea care nu l-a plăcut niciodată, chiar dacă fetele vesele ( plus alea triste) erau în limbă după el, iar el era brunet cum îi plac ei băieţii, avea fund frumos etc. A ieşit cu el până la urmă şi i se părea ciudat acest lucru. El era prieten cu fratele ei şi îi era interzis să umble cu astfel de Feţi-Frumoşi.
Ramonici nu era entuziasmată aşa că i-a spus să n-o mai caute, cum ştia că lui îi plac fetele sincere. Şi se gândea că din grupul fetelor vesele tocmai ea a ieşit cu el, ea care nu-l plăcea. L-ar fi cedat atunci lui Alinuş sau Simonici.
El este azi tot un Făt-Frumos gelat şi cu maşină scumpă dar pentru altă generaţie de mucoase. Când creşti te prinzi că Făt-Frumos vrea doar să ţi-o tragă. Dacă eşti deşteapă şi vrei mai mult decât atât nu te urci în maşină la Făt-Frumos. Dacă îţi place să fii veselă atunci totul începe cu o mână pe picior şi cu un zâmbet care promite.
Ele mergeau împreună la şcoală, se sfătuiau în privinţa hainelor, stăteau împreună după-amiezele şi nu-şi făceau temele la matematică, copiau împreună. Chestii din astea utile de adolescente, cum ar fi jocuri cu tinerii titani http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-tinerii-titani.html .
Eh, şi tot grupul ăsta de fete (plus înca enşpe mii) era îndrăgostit de un băiat. Un Făt-Frumos cu maşină (cum altfel? ), brunet, gelat, cu fund frumos şi bombat, cu bani, cu faimă etc. Era perfect, numai că fetele erau prea mici ca el să le bage în seamă. Erau nişte mucoase pentru el.
Aşa că ele s-au gândit să se facă remarcate. Îl stresau cu telefoane, îi aruncau ouă pe maşină, îi furau câinele şi îl alergau etc.
El se enerva dar nu prea rău că după aia i se mişca o şuviţă gelată şi era naşpa. Ţipa puţin la ele, ele chicoteau că le-a băgat în seamă şi totul se sfârşea cât de cât bine.
Faza proastă era ca tipul avea o gagică oficială, una mai mare decât ele. Cealaltă fază e că şi ea era cam proastă, nu ştia, fatăăă!, să se dea cu loţiune la plajă că a venit cu spatele jupuit. Îi curgeau straturile de piele şi ea umbla în maieuri fără spate. Se credea sexy şi cea mai tare că e iubita lui Făt-Frumos cu maşină.
Alinuş, o fată din grupul vesel nutrea sentimente ascunse. Ascunse de Simonici care a zis prima că Făt-Frumos era al ei, deci celelalte puteau să-şi ia ochii de la el. Ramonici îl cunoştea mai bine că era prieten cu fratele ei. Nu-i plăcea de el şi se amuza tare pe toate fazele cu grupul vesel şi cu el. Ei de mică i-a plăcut să vadă băeţii nervoşi. De aia şi azi se pricepe bine să dea cu bâta în baltă, să-i enerveze şi alte chestii dulci.
Într-o zi Alinuş a decis să ia atitudine. Adică, de ce să îi impună Simonici să nu se dea la Făt-Frumos cel gelat!? A căutat-o pe Ramonici şi au decis să-i scrie anonime gelatului. Ramonici le scria cu litere întortocheate ca să nu se prindă de la cine sunt şi îi lipea imagini din reviste pe foi, plus că le parfuma. Alinuş avea prea mari emoţii şi nu putea să scrie. Fetele făceau mişto de gagica lui oficială, dar făceau mişto şi de el. Îi scriau la expeditor: “taie plicul cu toporul şi afli cine-i expeditorul”. Cred că el le-a ascultat sfatul la un moment dat, la câte anonime a primit.
Tocmai de aia s-a şi prins că anonimele vin de la cineva din grupul vesel. Aşa că i-a spus faza fratelui lui Ramonici iar acesteia i s-au spart toate oalele în cap. Frăţiorul a pedepsit-o şi i-a zis să nu se mai dea la prietenii lui că e o mucoasă. Bleah, ei nici măcar nu-i plăcea de Făt-Frumos dar el aşa a crezut.
Anii au trecut, mucoasele au crescut, gagicile oficiale au disparut. În final toată generaţia gelată s-a prins că virgine au şanse să mai găsească doar în generaţia fetelor vesele. Aşa că s-au pus pe cucerit.
Se pare că Făt-Frumos a ajuns la sora cea mucoasă, Ramonici. Cea care nu l-a plăcut niciodată, chiar dacă fetele vesele ( plus alea triste) erau în limbă după el, iar el era brunet cum îi plac ei băieţii, avea fund frumos etc. A ieşit cu el până la urmă şi i se părea ciudat acest lucru. El era prieten cu fratele ei şi îi era interzis să umble cu astfel de Feţi-Frumoşi.
Ramonici nu era entuziasmată aşa că i-a spus să n-o mai caute, cum ştia că lui îi plac fetele sincere. Şi se gândea că din grupul fetelor vesele tocmai ea a ieşit cu el, ea care nu-l plăcea. L-ar fi cedat atunci lui Alinuş sau Simonici.
El este azi tot un Făt-Frumos gelat şi cu maşină scumpă dar pentru altă generaţie de mucoase. Când creşti te prinzi că Făt-Frumos vrea doar să ţi-o tragă. Dacă eşti deşteapă şi vrei mai mult decât atât nu te urci în maşină la Făt-Frumos. Dacă îţi place să fii veselă atunci totul începe cu o mână pe picior şi cu un zâmbet care promite.
Nu vreau să fiu altcineva
Azi am citit un post care mi-a amintit de momentele în care mă gândeam la “nemurirea sufletului”. În ultima vreme m-am gândit mai mult la mine, am încercat să mă “cunosc”. Şi asta molipsită de prietene apropiate care analizează în detaliu fiecare cuvânt, fiecare întâmplare din viaţa lor. Şi am observat că le place să întoarcă o problemă pe toate părţile. Eu nu fac deloc aşa. Eu acţionez pur şi simplu, iau lucrurile exact aşa cum mi se întâmplă însă m-au cam molipsit fetele astea. Ia uite mă, ce chestie!
În mare nu ştiu foarte multe lucruri despre mine, prefer să-i întreb pe cei din jurul meu cum sunt. Şi îmi spun fără să mă menajeze. Îi întreb de prima impresie lăsată. Aproape toţi îmi spun că prima impresie mă clasează undeva în rândul fetelor plictisite de tot, deloc impresionabile şi un pic fiţoasă. Apoi când ajung să mă cunoască îşi dau seama că nu sunt deloc aşa.
Când eram mică voiam să fiu altcineva înainte de examene importante, teze, lucrări etc. Îmi ziceam că ce tare ar fi să fiu în liceu când urma să am examenul de capacitate. La prima sesiune voiam să fiu în generală, fără stres. Apoi mi-am dat seama că nu e bine nici în generală să revin, după aia iar dau peste examenul de capacitate. În niciun caz nu prea era bine. Erau singurele situaţii în care voiam să fiu altcineva. Niciodată nu am vrut să fiu altă persoană, nu m-am visat la Hollywood, nu m-am visat într-un bmw (recunosc, un seat roşu da…al meu, doar al meu), nu m-am visat cu picioare lungi, nu m-am visat lângă Brad Pitt (decât lângă un brunet cu fund bombat) , nu m-am visat nici măcar în rochie de mireasă ca alte prietene ale mele. Ştiu doar că trebuie să fie simplă, crem, volane şi corset perfect. Iar el în niciun caz cu tenişi şi costum în dunguliţe. (am văzut asemenea ginere, jur)
Oricât de plăcută sau de neplăcută a fost viaţa mea până acum, nu am vrut niciodată să fiu altcineva. Probabil şi pentru că în final, din orice întâmplare păstrez în suflet doar lucrurile frumoase. Nu uit persoanele deosebite pentru mine, nu uit zâmbete, nu uit îmbrăţişări. Pentru mine doar atât contează. Chiar dacă uit anumite detalii fără să vreau. Chiar zilele astea cineva îmi reamintea detalii drăguţe de la începutul unei relatii. Uitasem tot şi nu-mi venea să cred. Asta sunt, nu pun mare accent pe anumite detalii.
Mi-am amintit. Să spun şi să nu fiu ipocrită. :)) Am visat că pocneam un tip cu atâta plăcere direct în ochi. Şi mi se pare că exersam şi parcarea laterală pe el în visul ăla. Ce dulce!
Jurnal, adică mi-e poftă să aberez detalii
Posted by Adela under Balerini, Bârfe bârfe, Cărţi, Eu, Interviu, Personal, Viaţă
De ieri citesc la o carte amuzantă.(cred că azi o termin) Nu spun care, amuzantă, despre futangeală afectivă. (bărbaţii vor) Mă mai identific din când în când cu personajul şi mă bucur că nu sunt singura nebună din lume care are idei. Ce fel de idei? De tot felul: despre viaţă, despre femei, bărbaţi, dragoste, mâncare, reviste etc. Şi tot răsfoiesc mergând pe stradă. Cam pierdută în ultimele două zile ce-i drept. Nu prea mi-a păsat de cei din jur şi nu m-am ostenit să ridic capul din pământ. Fata lu’ tati şi-a găsit un job şi el nici măcar nu a aflat. De fapt nu prea a aflat nimeni că job-ul ăsta a apărut aşa dintr-o dată în timp ce ea îşi ducea cărţile la biblio rugându-se în gând să nu-i facă baba isterică vreun scandal pentru că a întârziat predarea cu DOAR 2 săptămâni. A prins-o în toane bune, adică mergea la grupul sanitar şi vorbea cu ea de parcă s-ar fi aflat la 2 km una de cealaltă.(urla, da) Şi tocmai sună telefonul. Se prezintă un tip în 5 minute şi oricum niciodată nu reţine numele persoanelor din prima şi aude brusc ceva cu Ramona. Aham, Ramona sau Adela…eu sunt. Pai un job în media, un interviu, un test şi apoi mai vedem. Săracul, mi-a spus ora interviului de 3 ori( şi nici atunci nu eram sigură:12 sau 2? ), eu jenată scuzându-ma cum că aş fi într-un loc unde nu se aude foarte bine, adică zbiera baba în urechea mea să-i dau permisul că face pe ea. Uf, da! Am început cu stângul, ca de obicei. Ce va crede tipul ăla? L-am cam repezit la telefon, s-a blocat şi el.
În final toate bune. Bine, nu chiar bune…că am numai articole despre politică în cap. Şi de ce tot îmi ziceam eu că nu suport politica? Bineînţeles Ade că tocmai de aşa ceva dai, că na, nu prea eşti tu norocoasă. Uff şi ce aş urla acum de durerile abdomenului. Exerciţii şi febră. M-am îngrăşat….mă cred şi eu dacă bag ciocolată ca sparta în mine. Şi numai la Mircea Badea îmi vine pofta. Mă uit la emisiune şi golesc raftul pentru dulciuri. E toxic.
Dureri de cap, chef deloc. Mers agale şi nepăsare. O mână pe fund în metrou. Mda, de mâine încep să iau şi eu bărbaţii de fund, asta-i culmea. Un strigăt: pisiiiiii, tu pisiiii….ce faci? Citesc, îi răspund în gând fără să mă uit. Citesc cărţi despre bărbaţi, femei, relaţii şi futangeală afectivă.
Îmi tremură corpul din toate încheieturile, nu am mâncat decât o gogoaşă la Anca şi am luat câteva guri de cacao cu lapte. Emoţii şi nu înteleg de ce. Gol din ăla în stomac. Mă iau după personaj şi încep să-mi repet în gând “echilibru sufletesc”. Cred că sunt nebună.
Simt că leşin şi mă ţin de bară în continuare fără să mă impresionez nici eu pe mine, nici Ade pe Ramona şi nici invers. Aglomeraţie şi dintr-o dată o şoaptă la ureche: “frumoaso ce eşti!” Chiar nu am chef. Mă întorc cu spatele şi îmi râde în ceafă sigur pe el. Ştiu, m-am purtat ca o fetiţă, m-am întors, am privit în jos şi am roşit. Şi la ieşire încearcă să mă ia de mână. Nu am fost curioasă să-l privesc, îi vedeam doar adidaşii. Cel puţin nu m-a abordat unul cu pantofi de manelişti. Uf, cum îmi pot sări în ochi pantofii şi mâinile unui bărbat!
Nu ştiu ce naiba am de tot roşesc în ultima vreme de la orice prostie, de fapt nu doar în ultima vreme…dintotdeauna. Că eu cică am doi şefi mai mici decât mine. (şi unul mare incognito) Şi mă inchid într-o cameră cu ei pentru un interviu şi ies după o oră roşie ca focul şi cu un zâmbet larg. Şi Anca îmi spune că dacă nu m-ar fi cunoscut ar fi crezut că m-am jucat cu şefii de-a mama şi de-a tata. Neah, sunt mai mici decât mine. Nu-mi plac aştia mici, niciodată nu mi-au plăcut. Îmi place ideea de bărbat, nu de băiat. Băiatul cere voie la mami să facă anumite lucruri, e naşpa să fii dădacă.
Tremur. Îmi aduc aminte amuzată de episoadele mele cu crize de victimizare: nu mă iubeşte nimeniiiii, sunt o persoană dificilăăăăă, nimeni nu are răbdare cu mine de-a dracu’ ce sunt, insuportabilăăăăă….cu mp3-ul în urechi şi cu o piesă pe repeat de săptămâni bune. E clar, numai un om nebun la cap poate asculta o piesă pe repeat zile în şir.
Cred că îmi dau dreptate. Ajung în căsuţa mea. Goală, ca de obicei nu mă aşteaptă nimeni, nici cu masa pregătită, nici cu vreo surpriză. M-am obişnuit. Tot trântesc lucruri, le scap. Ce tot am? Sunt prea…schimbată (ziceau unii) a nabii, mă enervez repede, ţip.
Mă gândesc deja la sesiune, la job şi repet întruna pisoiului…o să mor, adio! El: miau! cu ochii mari, verzi spre mine. Da, da…o să mor.
Tot tremur şi mă arunc pe pat, patul meu imens. Şi mă gândesc să golesc o cutie de bomboane cu cherry şi brandy. Nu le-am primit, nu…mi le cumpăr singură. Poate adorm. Mă mai gândesc la mare, Costineşti şi am poftă să mă arunc pe nisip şi să-mi răcoresc picioarele în mare.
Am apărut la tv!
-La ce facultate eşti tu?
-La Jurnalism.
-Uaaaa, ce mişto (tare, interesant, super, deosebit, extraordinar) o să apari la tv!
De ce toţi cred că jurnalism înseamnă să apari la tv? Chiar nu mi-ar plăcea chestia asta. O sun pe bunica mea şi după mica predică în care mă roagă să mai trec şi pe acasă începe să-mi spună că m-a văzut la tv. Ce????
Daaaa, bine….de fapt nu te-am văzut eu. De ce nu m-ai sunat să-mi spui că apari la tv? Adică eu aflu de la vecini că eşti la televizor în loc să-mi spui tu?!
Deja m-a apucat râsul. Şi o întreb mai departe curioasă, pe ce post m-au dat ăia.
Păi…mi-a spus mie X-uleasca pentru că DOAR a auzit când te-au prezentat Ramona Băduleasa.
Nu, nu. Bunicuţo, nu e vorba de Ramona, ci Simona. Şi nu Băduleasa, ci Pătruleasa.
Aaaaaoleuuuu! Şi eu chiar am crezut că eşti la tv şi pe mine nu m-ai anunţat.
Cred că i-am repetat de sute de ori că eu nu o să apar la tv, eu nu vreau la tvvvvvvvvvv!
Mda şi ea tot mă bate la cap că nu-i place ce carieră mi-am ales. Păi eu sunt mai timidă aşa, eu nu am văzut cât de nesimţiţi pot fi unii jurnalişti? Eu nu sunt conştientă că o să mor pe fronturi transmiţând în direct din războaie? Unde mi-a fost capul când am dat la facultatea asta?
Că ea adoră să fiu ADVOCATĂ (aka avocată). Ar fi mai frumos dacă aş fi advocată, o meserie mai pentru mine aşa. Păi da mă bunicuţo, dar eu nu prea pot minţi. Şi dacă mie nu îmi place altceva, nu îmi place. Şi gata, am încheiat discuţia, eu vreau la jurnalism.
Mda…păi, ziceam şi eu doar…acum tu te faci ce vrei tu.
Auzi, dar măcar să te măriţi cu un ADVOCAT.
Aoleu iar începe cu măritatul şi cu planurile pentru viaţa mea. De la 15 ani mă întreabă când mă mărit. La 30 de ani mă mărit.
Face ochii mari şi îmi urlă în faţă că nu sunt sănătoasă la cap. Păi cine te mai ia nebuno pe tine la 30 de ani? Că toţi ADVOCAŢII sunt la casa lor atunci.
Atunci rămân fără ADVOCAT, rămân nemăritată. Doamne care m-ai făcut! Mama ta ştie ce idei ai tu? Ia mamaie şi mărită’te!
Uite acum, stai să dau un telefon la starea civilă şi să-mi cumpăr bikinei cu dantelă.
Auzi tu (către bunicul meu), copila asta zici că nu e din familia noastră. De fapt nici ea şi nici ălâlalt nebun de frate’său. Ăştia să vezi că nu se căsătoresc înainte să murim noi.
Valeuuuu mamă, începe povestea veşnică. Dar ce tot aveţi de ne terorizaţi cu chestia asta? Eu dacă aveam chef să mă mărit şi mă îndrăgosteam rău rău de unul, mă măritam şi la 16 ani. Acum na, eu zic că mă voi căsători la 30 dar cine ştie? E posibil să mă mărit la 29 jumate sau la 32. Depinde cât de mult mă vrăjeşte ADVOCATUL.
Bunica acum ar vrea. Ar fi aşa mulţumită să mă vadă schimbând pamperşi. Aham şi mai are ea un scop ascuns, să devin umflăţică gravidă şi să îmi ia toate hainele. Că de câte ori mă vede cu vreo haină nouă îmi spune să i-o dau ei când nu-mi mai place. Până şi când aveam ortopedice din alea prin 2000 şi le proba prin casă de drag. Şi mă rugam să nu-şi frângă gâtul în ele.
Cred că am unii dintre cei mai nebuni bunici din lume, şi nu o zic doar eu. Îmi place când îi văd şi acum ţinându-se de mână şi uitându-se la Din dragoste. Şi eu plictisită de emisiune stau trântită în colţul patului cu mp3-ul în urechi… şi ei mă tot întreabă dacă am văzut ediţia trecută a emisiunii că au fost acolo nişte cazuri frumoase. Nu mamaie, ţi-am mai spus că eu nu mă uit la aşa ceva. Păcat, exclamă ea! Da, păcat şi casc.
Ei doi până şi azi se alintă. Bunicul îi aduce bunicii mele(inclusiv mie) micul-dejun, prânzul, cina(ce-o fi) la pat. Şi o întreabă dacă mai vrea ceva. Nu, ţucă mică.
Şi mă abţin să nu râd în faţa lor.
Chiar mi-e dor de o seară petrecută cu ei şi ascultându-i cum comentează mondenul, aşa că plec acasă în Teleorman pănâ când nu mă prind în Bucureşti sesiunea şi admiterea.
-La Jurnalism.
-Uaaaa, ce mişto (tare, interesant, super, deosebit, extraordinar) o să apari la tv!
De ce toţi cred că jurnalism înseamnă să apari la tv? Chiar nu mi-ar plăcea chestia asta. O sun pe bunica mea şi după mica predică în care mă roagă să mai trec şi pe acasă începe să-mi spună că m-a văzut la tv. Ce????
Daaaa, bine….de fapt nu te-am văzut eu. De ce nu m-ai sunat să-mi spui că apari la tv? Adică eu aflu de la vecini că eşti la televizor în loc să-mi spui tu?!
Deja m-a apucat râsul. Şi o întreb mai departe curioasă, pe ce post m-au dat ăia.
Păi…mi-a spus mie X-uleasca pentru că DOAR a auzit când te-au prezentat Ramona Băduleasa.
Nu, nu. Bunicuţo, nu e vorba de Ramona, ci Simona. Şi nu Băduleasa, ci Pătruleasa.
Aaaaaoleuuuu! Şi eu chiar am crezut că eşti la tv şi pe mine nu m-ai anunţat.
Cred că i-am repetat de sute de ori că eu nu o să apar la tv, eu nu vreau la tvvvvvvvvvv!
Mda şi ea tot mă bate la cap că nu-i place ce carieră mi-am ales. Păi eu sunt mai timidă aşa, eu nu am văzut cât de nesimţiţi pot fi unii jurnalişti? Eu nu sunt conştientă că o să mor pe fronturi transmiţând în direct din războaie? Unde mi-a fost capul când am dat la facultatea asta?
Că ea adoră să fiu ADVOCATĂ (aka avocată). Ar fi mai frumos dacă aş fi advocată, o meserie mai pentru mine aşa. Păi da mă bunicuţo, dar eu nu prea pot minţi. Şi dacă mie nu îmi place altceva, nu îmi place. Şi gata, am încheiat discuţia, eu vreau la jurnalism.
Mda…păi, ziceam şi eu doar…acum tu te faci ce vrei tu.
Auzi, dar măcar să te măriţi cu un ADVOCAT.
Aoleu iar începe cu măritatul şi cu planurile pentru viaţa mea. De la 15 ani mă întreabă când mă mărit. La 30 de ani mă mărit.
Face ochii mari şi îmi urlă în faţă că nu sunt sănătoasă la cap. Păi cine te mai ia nebuno pe tine la 30 de ani? Că toţi ADVOCAŢII sunt la casa lor atunci.
Atunci rămân fără ADVOCAT, rămân nemăritată. Doamne care m-ai făcut! Mama ta ştie ce idei ai tu? Ia mamaie şi mărită’te!
Uite acum, stai să dau un telefon la starea civilă şi să-mi cumpăr bikinei cu dantelă.
Auzi tu (către bunicul meu), copila asta zici că nu e din familia noastră. De fapt nici ea şi nici ălâlalt nebun de frate’său. Ăştia să vezi că nu se căsătoresc înainte să murim noi.
Valeuuuu mamă, începe povestea veşnică. Dar ce tot aveţi de ne terorizaţi cu chestia asta? Eu dacă aveam chef să mă mărit şi mă îndrăgosteam rău rău de unul, mă măritam şi la 16 ani. Acum na, eu zic că mă voi căsători la 30 dar cine ştie? E posibil să mă mărit la 29 jumate sau la 32. Depinde cât de mult mă vrăjeşte ADVOCATUL.
Bunica acum ar vrea. Ar fi aşa mulţumită să mă vadă schimbând pamperşi. Aham şi mai are ea un scop ascuns, să devin umflăţică gravidă şi să îmi ia toate hainele. Că de câte ori mă vede cu vreo haină nouă îmi spune să i-o dau ei când nu-mi mai place. Până şi când aveam ortopedice din alea prin 2000 şi le proba prin casă de drag. Şi mă rugam să nu-şi frângă gâtul în ele.
Cred că am unii dintre cei mai nebuni bunici din lume, şi nu o zic doar eu. Îmi place când îi văd şi acum ţinându-se de mână şi uitându-se la Din dragoste. Şi eu plictisită de emisiune stau trântită în colţul patului cu mp3-ul în urechi… şi ei mă tot întreabă dacă am văzut ediţia trecută a emisiunii că au fost acolo nişte cazuri frumoase. Nu mamaie, ţi-am mai spus că eu nu mă uit la aşa ceva. Păcat, exclamă ea! Da, păcat şi casc.
Ei doi până şi azi se alintă. Bunicul îi aduce bunicii mele(inclusiv mie) micul-dejun, prânzul, cina(ce-o fi) la pat. Şi o întreabă dacă mai vrea ceva. Nu, ţucă mică.
Şi mă abţin să nu râd în faţa lor.
Chiar mi-e dor de o seară petrecută cu ei şi ascultându-i cum comentează mondenul, aşa că plec acasă în Teleorman pănâ când nu mă prind în Bucureşti sesiunea şi admiterea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)